RSS Feed

Jocurile sunt făcute

vezi toate articolele de
03 Nov 2014 la 12:38 40 comentarii 2180 vizualizari.

Cel mai important lucru pe care l-am realizat despre politica românească, observându-l pe Ponta încă din 2009 -2010, este că jocurile sunt aranjate cu sau fără voia noastră. E posibil ca Ponta să fi fost propus pentru preșidentie și susținut încă de acum 10 ani. Fac aprecieri aproape smintite dar poate că nu foarte departe de adevăr. Îmi amintesc cazul lui Ion Ilici Iliescu care a și-a făcut studiile de securist la Moscova și care mai târziu a fost infiltrat să propage stilul bolșevic în rândurile securității din România, alături de alți ruși (Bodnaras & CO). Pe scurt Iliescu a fost propus pentru preșidenția României de către Moscova (care-l detesta pe Ceaușescu tocmai pentru că și-a declarat independența ca satelit față de Mama Rusie și-și făcea de cap) încă de prin anii 70′ (vezi planul “Dnestr”). În 1989 Ion Iliescu s-a autoproclamat președinte al unui Comitet Provozoriu pentru Unitate Națională, transformat apoi în Frontul Salvării Naționale (care a semănat perfect cu Frontul Salvării Naționale constituit de Moscova în Grecia și Spania, după cel de-al doilea război mondial, când Kremlinul spera să impună guverne comuniste și în aceste tări). Dacă o luăm pe linia pedigreeului, bunicul lui Ilici Iliescu era rus și se numea Vasili Ivanovici. Împreună cu Eftimie (fratele mai mic, coleg de cizmândrie cu Nicolae Ceausescu), Alexandru a îmbrățișat doctrina comunistă încă din adolescență, studiind în Moscova. Mai târziu s-au făcut securiști amândoi. Tatăl lui Iliescu se numea Alexandru Iliescu (kominternist).

Ponta vine pe linia lui Iliescu (de sub patronajul căruia am ieșit doar fictiv în timpul preșidenției lui Băsescu). Deci Ponta este copilul crescut la pieptul securității old school de tip bolșevic.

Faptul ca noi ne pierdem acum timpul cu utopii false legate de democrație, stat de drept, socialism închipuit, activism de carton în care 3-4 inși apar în mod ridicol cu pancarte prin fața instituțiilor și sunt urcați în dubă în secunda doi, nu rezolvă nimic. În schimb participăm fără să ne dăm seama (e doar senzația mea poate), la jocurile politice. Le promovăm, le dezbatem și le facem să circule. Cel mai rapid circulă veștile proaste. Imaginați-vă că pe facebook arătându-ne indignarea față de Ponta sharuim poze cu el și-l ținem în viață în mentalul colectiv. Îi dăm putere. Mai mult decât atât l-am ajutat în campania electorală online. Ponta a fost dintotdeauna sigur că va câștiga. El nici măcar nu se chinuie să pară că există o competiție în această campanie. Lupta care s-a dat prin blocarea urnelor de vot în diasporă și în București, s-a făcut pentru locul 3: Tăriceanu. Nu au existat buletine de vot? Absurd. E o diversiune impertinentă care ne transmite clar că părerea noastră nu contează. Noi nu existăm. La TV se spune că ambasadele și-au făcut perfect datoria. Prin urmare nimeni nu va fi tras la răspundere și nimeni nu-și va da demisia pentru haosul creat.

Cred că ceea ce facem noi este greșit.  Noi credem că fericirea și bunăstarea noastră depind de aceste alegeri. FALS. Încercând să schimbi lumea prin indignare, furie sau conflict, consensual dai putere exact acelora care te consideră masă de manevră. Am fost la vot cu inima îndoită (la fel cum m-am dus și la Halloween) știind că-mi exercit un drept pe care nu-l am de fapt. Mă frustrează dar mă și trezește gândul ăsta. Știu că Ponta va câștiga și în turul doi. Instinctual aș vrea să ies în stradă și să-mi arăt indignarea dar la ce mă ajută? Vrem să fim corecți cu niște oameni care nu au jucat niciodată corect. Ba dimpotrivă totul e pe față. Lumea lor e deja construită după regulile mafioțești cu tradiție. Alegerile prezidențiale s-au transformat într-un Eurovision al Ciolanului.

Cel mai bun lucru pe care-l pot face acum este să observ ce se întâmplă și să NU particip. Să NU mă indignez. Pot alege să nu mai reacționez la manipulare și la jocurile lor. Pot să-mi conserv energia și intențiile. Pot alege să nu mai intru în ecuație. Am puterea reală să-i ajut afectiv, material sau cu prietenie pe oamenii disperați de lângă mine: prieteni, familie, cunoscuți sau necunoscuți. Statul nu o va face niciodată în locul meu. Pensiile nu se vor mări și nici ajutoarele sociale sau cele pentru persoane cu handicap. Sărăcia nu va fi eradicată. Serviciile medicale nu se vor îmbunătăți. Dreptate sau onestitate nu voi găsi. Pe de altă parte nu am nici un control față de ceea ce se întâmplă în viața reală dar mai ales în viața politică. Funcționăm ca satelit al Moscovei de peste 70-80 de ani, fără întrerupere. Mai bine ne-am redirecționa energia bună către lucruri care contează si nu către utopii. Este un joc în care suntem doar pierzători. Utopia la care aș lucra ar fi umanitatea.

Sistemul l-aș ignora și m-aș îndrepta către oameni. Ne-am cunoaște mai bine, am deveni solidari. Am realiza că suntem la fel și că avem proiectul nostru comun. Am realiza că suntem mulți și că ne înțelegem de minune dacă ne ascultăm cu răbdare și cu empatie.

Pace!

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 



40 comments

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari urmareste-i pagina de Facebook
Antonela Vulpe s-a născut de ziua copilului în Huși
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!