RSS Feed

Consumul excesiv de muncă dăunează grav sănătăţii

vezi toate articolele de
15 Aug 2011 la 22:05 22 comentarii 2330 vizualizari.

Cică persoanele care muncesc mai mult de 50 de ore pe săptămână sunt mai predispuse spre alcoolism decât cele care îşi limitează programul la 8 ore pe zi. N-am spus-o eu, ci nişte doctori (mai) cu capul pe umeri, de la o prestigioasă universitate de peste ocean.

Raţionamentul este simplu: nevoia şi, ulterior, creşterea consumului de alcool s-ar manifesta ca urmare a lipsei de detensionare. Astfel, stresul acumulat peste zi la locul de muncă este încredinţat spre anihilare spirtoaselor.

Deseori, persoanele care petrec ore în şir la serviciu (mult peste cele 8 la care, prin cine ştie ce suceală a sorţii, s-a căzut de acord), într-un mediu nesănătos, odată ajunse acasă, îşi vor găsi alinarea în alcool, întru relaxare şi dezlegare de limbă… Se pare că, în timp, organismul dezvoltă o toleranţă aparte şi astfel consumatorii de alcool măresc cantitatea pentru a-i păstra efectele euforice.

Desigur, un pahar de tărie nu a omorât pe nimeni, dar dacă ajungi până într-acolo încât razi 4-5 beri pe zi (şi asta în cel mai fericit caz), înseamnă că începi să dezvolţi o problemă cu alcoolul.

Cu siguranţă poţi vorbi de abuz atunci când începi să bei cu noaptea-n cap. Însă, contrar simţămintelor care te cuprind de îndată ce dai pe gât sticlă după sticlă, alcoolul nu te calmează. Şi nici nu te face să te simţi mai bine. Nu, nici vorbă… Din contră, sfârşeşti prin a fi mai agitat şi mai mizerabil.

Şi atunci ce e de făcut, dacă nici în băutură nu-ţi mai poţi îneca amarul? :)

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 


22 comments
  • 1

    :)

  • 2

    E si nu prea. Cauza primordiala este procentul ridicat de imbecili pe care tre sa-i suporti in jurul tau la locul de munca.

    De cativa ani, de cand lucrez mai mult de-acasa, ma simt super si dupa 12 ore de calculator, fara sa simt nevoia de-un paharel.

  • 3

    Hai noroc, Luminito :)

    Conteaza unde munceste persoana respectiva 50 de ore pe saptamina. Daca da la sapa, atunci e OK, chiar e un program lejer. Daca insa isi foloseste bostanul si lucreaza 50 de ore saptaminal, e clar: facebook, mess, bloguri, birfe.

  • 4

    Când o să veniţi cu studii serioase făcute de universităţi prestigioase ca cea din Tirana sau Brazaville o sa vă iau şi eu în serios. Până atunci simt nevoia să combat: alcoolul încurajează creativitatea în detrimentul acţiunilor mecanice. Poate că da, pierzi din reflexe sau raţionament însă câştigi la capitolul creativitate şi inteligenţă emoţională.

    Acuma normal că cine e restricţionat la locul de muncă simte nevoia de un păhărel, două după program. Soluţia ar fi să consume aceste păhărele înainte de muncă, să prindă curaj. Şi de ce nu, puţină creativitate :D

  • 5

    “persoanele care muncesc mai mult de 50 de ore pe săptămână sunt mai predispuse spre alcoolism decât cele care îşi limitează programul la 8 ore pe zi.”

    Noroc cu statul, ca a limitat saptamana de lucru la 5 zile. Ca altfel toti eram la… limita. ;) A celor 50 de ore si a alcoolismului :lol:

  • 6

    Vorba lui Habarnam, io nu stiu de ce iesiti toate cu “o prestigioasă universitate de peste ocean”. Sa sune mai pompos? Universitatea din Otago, Noua Zeelanda, nu-i nici macar prima in acea tara mica. Si apoi:

    “In 2010 QS World University Rankings ranked Otago 135th overall in the world, making it the second highest ranked university in New Zealand. In 2009, Otago was ranked 125th from a listing of top 200 institutions in the THE-QS World University Rankings (in 2010 Times Higher Education World University Rankings and QS World University Rankings parted ways to produce separate rankings) and in 2006 within 201–300 in the Shanghai Jiaotong rankings of world top 500 universities.”

    Mai iesise una cu un sondaj “Utilizatorii de Internet Explorer e prosti”, facut cica de “AptiQuant, una dintre cele mai recunoscute companii din lume în domeniul testărilor psihometrice online”. Si s-a dovedit a fi un hoax, cu aptiquant.com un site prapadit de WordPress, creat de un tip doar ca sa-si bata joc de culegatoarele de sondaje de pe net.

  • 7

    Persoanele care citesc articole create dupa acest tip de “cercetari” sunt mult mai predispuse spre alcool decat cei care citesc numai comentariile la astfel de articole.

  • 8

    Drajilor, hic, io pot sa confirm, hic, ca autoarea are dreptate…

    Hai noroc!

    alt Till Eulenspiegel
    2011-08-16 08:19:14 | Raporteaza
  • 9

    Luminita, pe mine ma uimeste nonsalanta cu care folosesti expresii de o asemenea vulgaritate, incat m-ar putea face pana si pe mine sa ma iau de baut daca te-as citi mai des (‘razi 4-5 beri pe zi’ etc.).

    Probabil ca lipsa respectului de sine (si de ceilalti) este conditia preliminara pentru a fi acceptat in bransa jurnalistilor…

  • 10

    @Florin Bratu: aici ai dreptate. s-ar putea nu neaparat orele de munca sa duca la asta, cat sefii si colegii tampi de la munca…

  • 11

    La servici iti bei mintile, acasa iti bei muierea

  • 12

    Este o chestiune de alegere 1. sa ruginesti 2. sa te tocesti se refera la partea din craniu folosita la un anumit tip de munca.

  • 13

    Munca, sarea, zaharul si grasimile sunt inamicii românilor. :D

  • 14

    am muncit 20 de ani intre 80- 135 ore / saptamana, 1 din 3 duminici 1 din 3 revelioane sau orice alta sarbatoare in ture de 30 -48 ore si nu am baut decat 1 bere /luna, 1 litru de vin / an ……asa ca nu va omoara munca si nu va mai vaitati….stres ?……habar nu aveti

  • 15

    “Şi atunci ce e de făcut, dacă nici în băutură nu-ţi mai poţi îneca amarul?”

    pai, te duci la femei, de exemplu. :D

  • 16

    ce simpatic! eu lucrez peste 60 de ore pe saptamana si nu beau. in schimb, un vecin care nu a mai lucrat cam de pe vremea cand grecii mai aveau drahme, rade toti banii primit de la stat pe Polar. ca sa vezi…

  • 17

    I wanted to viagra without a doctor prescription at take down toll and I came across this put which I initiate to be viagra without a doctor prescription as immeasurably as I surveyed. But somewhere on the install I comprehend that they summon inquire appropriate for medicament and I was like? I memories generic viagra without a doctor prescription would brave ages to tails of the change done but can?

  • 18

    cialiswithouta-../ cialis without a doctor’s prescription cialis-withoutd../ cialis without a doctor cialiswithoutdo../ cialis without a doctor’s prescription

  • 19

    overcountertada../ cialis over the counter at walmart cialisluck.com/../ cialis

  • 20

    If your hemorrhoids produce sildenafil no more than affable pain, your doctor may hint at over-the-counter viagra free trial, ointments, suppositories or pads. These free sample of viagra accommodate ingredients, such as termagant hazel or hydrocortisone, that can sub for pain and itching, at sildenafil citrate 100mg least temporarily.

  • 21

    viagra without a doctor prescription, generic viagra without a doctor prescription, viagra without a doctor prescription, generic viagra without a doctor prescription

  • 22

    I contemplate a cialis vs viagra of people just don’t really apprehend that when I guy gets a little older, it does not assuredly he loses viagra 100 mg best price interest in life and he wants to principled melody next to the sidelines until he kicks the viagra generic. I come up with this notion is a short low, anyhow viagra 100 mg best price has presupposed men a late-model contract on life and thats great!

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!